sâmbătă, 29 mai 2010

Acnee





Acneea este o afectiune a pielii care se manifesta prin inflamarea glandelor sebacee, asociata adesea cu o infectie microbiana. In afara de tratamentul de baza (dezinfectante, antibiotice, autovaccin, tratament hormonal, etc.), se pot folosi ca adjuvante plante medicinale cu proprietati antialergice si diuretice (in uz intern), precum si unele plante dezinfectante si alcatrizante (in uz intern). Se recomanda asocierea tratamentului extern cu cel intern.


Tratament intern


Trei frati patati (Herba Violae Tricoloris) cu efecte antialergice. Infuzie din o lingurita de planta la o cana de apa. si se beau 2-3 cani pe zi sau infuzie de 4 linguri de planta la o cana de apa si se ia cate o lingura la 3 ore.

Radacina de brusture (Radix Bardanae): infuzie din 2-4 linguri de radacini la un litru de apa, cantitate care se bea in cursul unei zile. Decoct din o lingura de radacini la o cana de apa - 2-3 cani pe zi.


Tratament extern


Flori de galbenele (Flores Calendulae): bai sau cataplasme cu infuzie preparata din 15-30 g la un litru de apa. Tinctura din 20 g de flori macerate 8 zile, in 100 ml de alcool - se aplica comprese cu 10 ml de tinctura la 100 ml de apa fiarta si racita.

 Partea aeriana si radacina de cicoare (Herba et Radix Cichori): bai sau cataplasme cu infuzie din 20-40 g la un litru de apa.

Radacina de brusture (Radix Bardanae): comprese cu infuzie din 20-30 g de radacini la un litru de apa.

Conuri de hamei (Strobuli Lupuli): comprese cu infuzie din o lingura la 100 ml de apa.

joi, 27 mai 2010

CATINA



Pe malul raurilor, in prundisuri, coaste rapoase, creste catina (Hippophae Rhamnoides - fam. Elaeagnaceae), numaita si catina alba. De la aceasta planta se folosesc fructele (Fructus Hippophae) in stare proaspata sau uscata. Gustul lor este acru-astringent, insa pe masura coacerii si mai ales dupa caderea primelor brume devine mai placut si capata un miros asemanator ananasului.

In compozitia chimica a fructelor de catina predomina vitamina C, o serie de pigmenti carotinoidici care le dau culoarea portocalie, un ulei gras, in care sunt dizolvati acesti pigmenti, vitaminele B1 si B2, acid folic, acizi grasi si fitosteroli, inozitol si acid nicotinic, ulei volatil, etc. Fructele constituie intr-adevar o minune a naturii, intervenind in mod miraculos in combaterea si tratarea multor afectiuni. Sunt bogate in vitaminele A, B1, B2, B6, B9, C, E, K, P, F celuloza, betacaroten, fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier, sodiu si uleiuri complexe. Asa o bogatie de substante esentiale pentru buna functionare a organismului nu ar avea cum sa nu fie folosita in remediul tulburarilor de tipul: ulcerului gastric, alergiilor, diareei, reumatismului, tulburarilor neuroendocrinologice, circulatorii sau hepatice, anemiile, asteniile, depresiile, tulburarile oftalmologice, coronariene, gingivitele, alunga stresul.

Datorita acestei compozitii chimice complexe, fructele de catina sunt considerate ca o polivitamina naturala. Ele sunt folosite in multe tari in scopuri terapeutice si alimentare. Sub forma de suc, gem, marmelada, siropuri, vin, ele constituie un aliment accesibil tuturor. Pentru obtinerea lor, fructele proaspete se storc printr-o presa de struguri sau se freaca pe o sita inoxidabila pentru inlaturarea samburilor. La sucul obtinut se adauga zahar dupa formulele obisnuite de preparare din cartile de specialitate culinara.

O bautura placuta si racoritoare se obtine din 750 g fructe care se fierb in 6 l de apa si 1kg de zahar. Dupa racire, se toarna in sticle si se pastreaza la loc racoros. 

Pentru obtinerea vinului, se pun intr-un vas de sticla 1kg fructe zdrobite, peste care se toarna 5 l apa fiarta si racita si 1,500 kg zahar. In vederea grabirii fermentarii, se recomanda sa se adauge si drojdie de vin. Se lasa 15-20 de zile, apoi se decanteaza in sticle, timp in care uleiul portocaliu se aduna la suprafata vinului. Pentru prepararea vinului se pot folosi si fructe uscate, in proportie de cinci ori mai mica.

Din fructe de catina uscate se fac ceaiuri placute la gust care se folosesc in avitaminoza. In unele tari, ceaiul de catina se recomanda in diaree, reumatism, in unele boli de piele, urticarie. Decoctia de seminte este folosita ca purgativ.

vineri, 21 mai 2010

Brusturul


Brusturul (Arctium lappa - fam. Compositae), cunoscut si sub numele de lipan sau de lapuc in Banat, este o planta comuna, care creste in locuri necultivate.

De la brusture se foloseste radacina - Radix Bardanae - care contine insulina, saruri de potasiu, un ulei volatil si o substanta cu actiune antimicrobiana. Din radacina se prepara un ceai care are proprietatea de a stimula functiile renale si cutanate, fiind bun diuretic si sudorific. Influenteaza in bine acneea, furunculoza, diverse eczeme si alte afectiuni ale pielii. Ceaiul de brusture scade zaharul din sange, fapt pentru care este recomandat celor care sufera de diabet. Unii autori recomanda acest ceai in afectiunile bilei si ficatului, pentru ca are proprietatea de a reduce calculii biliari.

Ceaiul se prepara punand doua pana la patru linguri de radacina maruntita intr-un litru de apa clocotita. Dupa un sfert de ora, se strecoara lichidul si se bea indulcit pe parcursul unei zile. Pentru diabet, ceaiul se indulceste cu zaharina.

Extern, fiertura de radacina de brusture, singura sau asociata cu radacina de urzica si frunze de mesteacan, ajuta la cresterea parului. O data pe saptamana, dupa spalarea si clatirea parului, se frictioneaza pielea capului cu aceasta fiertura, la care se adauga si o lingura de otet. Sub forma de comprese, se aplica pe tenurile seboreice (grase), in acnee si eczema uscata.

miercuri, 19 mai 2010

Cum sa supravietuiesti unui infarct cand esti singur?





Daca simtiti o durere severa in piept ce iradiaza in brat si/sau maxilar este posibil sa suferiti un infarct. 

O persoana careia inima ii bate necorespunzator are doar 10 secunde la dispozitie inainte de a-si pierde cunostinta.Ce puteti face in acest caz, daca sunteti singuri? Cum va puteti resuscita singuri?


Nu intrati in panica si incepeti sa tusesti repetat cu putere. Inspirati adanc inaintea fiecarei reprize de tuse. Tusea  trebuie sa fie adanca si prelungita, ca si cum ati dori sa eliminati secretiile din adancul plamanilor. Inspiratia adanca si o repriza de tuse trebuie repetate la fiecare 2 secunde, fara pauza, pana soseste ajutorul sau simtiti ca inima incepe sa bata normal din nou.


Inspiratia adanca aduce oxigen in plamani iar miscarile de tuse comprima cordul si fac sangele sa circule. Presiunea exercitata astfel inimii o ajuta sa-si revina la ritmul normal. In acest fel victimele unui atac de cord ar putea ajunge pana la spital.

Transmiteti mai departe aceasta informatie ce ar putea salva vietile multor oameni. Nu va ganditi ca nu sunteti predispus la un infarct daca aveti 25-30 de ani. Din cauza schimbarilor produse in stilul de viata de azi, atacul de cord apare la toate grupele de varsta.




marți, 18 mai 2010

Arnica




Arnica (Arnica Montana - fam. Compositae) creste in regiunile de multe, impodobind pasunile cu florile ei galben-aurii. In limbaj popular se mai numeste podbal-de-munte, carul-padurilor, crujda sau carul-zanelor.


De la aceasta planta se folosesc florile - Flores Arnicae - mai rar planta intreaga sau radacina. Ele contin ulei volatil, colina, alcooli triterpenici, substante colorante de natura carotinoidica. Din florile acestei plante se prepara un ceai care se foloseste sub forma de gargara in laringita si raguseala. e mai poate prepara o tinctura care, diluata cu apa, in proportie de 10-20g la 100ml apa, se utilizeaza ca pansament antiseptic si cicatrizant al ranilor. In amestec cu apa de plumb, aceasta tinctura are proprietatea de a descongestiona umflaturile si loviturile. La un litru de apa de plumb se pune 100g tinctura si se fac comprese ce se aplica pe locurile umflate sau lovite. Infuzia 4% sub forma de comprese invioreaza tenurile palide.


Cu avizul medicului se pot folosi intern ca stimulent nervin, 25-50 picaturi de tinctura (care se procura de la farmacie), dimineata si seara, in amestec cu ceai sau apa indulcita cu zahar. 


ATENTIE

In general, nu se recomanda a se consuma intern, deoarece provoaca gastro-enterocolite, ridica tensiunea arteriala, iar, in cantitati prea mari paralizeaza centrii nervosi.

luni, 17 mai 2010

Abcese dentare





Tratamentul trebuie individualizat de catre medicul stomatolog tinand seama de evolutia procesului septic. In faza de debut sau dupa interventia medicului, se recomanda:

Flori de Musetel (Flores Chamomillae)
Infuzie de 3 linguri de flori la o cana de apa; se tine in gura, usor incalzita

Flori de Codita Soricelului ( Flores Millefolii)
Numai florile care contin proazulene, adica substante active asemanatoare florilor de musetel. Infuzie din o lingura de flori la o cana de apa; se tine in gura, usor incalzita.


Efecte favorabile se obtin si cu:

Fruze de Salvie (Follium Salviae
Efectul antiseptic se imbina cu cel astrngent, cicatrizant. Gargara cu infuzie din 2 lingurite de frunze la 100 ml de apa.

Sulfina (Herba Meliloti)
Gargara cu infuzie din 2 lingurite de planta la 100 ml de apa.

Radacina de Cerentel (Radix Gei)
Datorita continutului bogat de tanin, are o actiune astringenta marcanta. Decoct din 2 lingurite de radacini la o cana de apa, pentru spalaturi locale. In zona afectata se pot pune tampoane de tifon imbibate in acest decoct.

Flori si frunze de Nalba de cultura si Nalba Mare (Flores et Folium Malvae si Althaeae)
Contin mucilagii care le confera o actiune emolienta recunoscuta. Gargara cu infuzie din 2 lingurite la o cana de apa.

Radacina de Tataneasca (Radix Symphyti)
Contine alantoina care produce o actiune cicatrizanta. Gargara cu decoct din 4-5 linguri de radacini maruntite la o cana de apa.

Sunatoare (Herba Hyperici)
Are efect calmant in durerile dentare. Gargara cu infuzie din 2 linguri de planta la 200 ml de apa.


Ceai pentru gargara

Gargara cu infuzie din 2 lingurite la o cana de apa:

- Flori de musetel, cimbrisor (Herba Serpylli), frunze de salvie - cu actiune antiinflamatoare si dezinfectanta
- Frunze de nalba mare - cu actiune emolienta
- Capsule de mac (Capita Papaveris) - usor anestezic
- Radacina de cerentel - actiune astrngenta si hemostatica

Plantele medicinale si aromatice - O. Bujor si M. Alexan
sursa foto: Jurnalul.ro


vineri, 14 mai 2010

Anghinarea



Anghinarea (Cynara scolymus - fam. Compositae) este originara din sudul Spaniei si a fost introdusa in terapeutica inca din sec al XVI-lea, insa abia in anul 1931 s-a stabilit actiunea coleretica a acestei plante. Mai tarziu, studiile facute au confirmat ca aceste proprietati se datoresc cinarinei si polifenolilor.

De la aceasta planta se folosesc frunzele - Flolium Cynarae - care contin cinarina, polifenoli, flavone, un principiu amar, inulina, saruri de potasiu, magneziu, etc. Din punct de vedere terapeutic, frunzele de anghinare se caracterizeaza prin efecte sigure asupra bolilor de ficat si rinichi, avand proprietatea de a mari secretia biliara si diureza, regland in acelasi timp procesul de formare a colesterolului. Paralel cu aceste efecte, ceaiul de anghinare are si insusirea de a diminua zaharul din sange, dand bune rezultate in unele forme de diabet. Actiunea antidiabetica s-ar datora unei oxidaze.

Ca diuretic, ceaiul de anghinare se recomanda in nefritele acute si cronice, deoarece mareste volumul de urina si favorizeaza in acelasi timp eliminarea ureei si a substantelor toxice ce se formeaza la nivelul ficatului si rinichilor. Datorita eliminarii de toxine, se observa efecte favorabile in tratamentul urticariilor si al diferitelor forme de prurit (mancarime).

Bune rezultate da ceaiul de anghinare si in bolile tubului digestiv manifestate prin constipatie, varsaturi, enterite, fermentatii intestinale, colite, hemoroizi si lipsa poftei de mancare.

Ceaiul de anghinare mai este bun adjuvant in unele afectiuni ale inimii, care se manifesta prin hipertensiune, ateroscleroza si angina pectorala. Cercetarile mai noi atribuie anghinarei si proprietati antimicrobiene.

Pentru a prepara ceaiul de anghinare, se va proceda astfel: intr-un vas se pune o lingura de frunze maruntite, care se oparesc cu 500g apa clocotita. Dupa racire se strecoara lichidul si se indulceste cu zahar. O parte din ceai se bea dimineata pe stomacul gol, dupa care bolnavul va sta culcat o jumatate de ora pe partea dreapta. Restul catitatii de ceai se va bea in cursul zilei, cu o jumatate de ora inaintea meselor principale.

Recomandare: tratamentul cu anghinare sa se faca progresiv, incepand cu doze mici, in primele zile, care apoi sa creasca treptat. Tratamentul va dura 20-30 zile, urmat de o luna pauza, dupa care se va relua.








joi, 13 mai 2010

Adaptari biologice - Art Baker



Ierbivorele (care pasc – bizonii, iepurii, caii, oile, caprele, caprioarele, girafele, etc) sunt inzestrate de natura pentru a avea o dieta formata exclusiv din frunze/iarba. Granivorele (in special pasarile) prospera datorita semintelor diverselor plante. Carnivorele (pisicile, leii, tigrii, lupii, etc.) se hranesc cu carne cruda, dar nici ele nu pot prospera cu o dieta bazata exclusiv pe carne. Frugivorele (maimutele) cresc hranindu-se cu fructe, vegetale suculente asemanatoare fructelor, radacini, muguri, nuci si seminte. Omnivorele (porcii mistreti, ursii, ratonii, etc) mananca orice, prospera hranindu-se cu aproape toate tipurile de hrana cruda. Insectivorele (amfibienii, alte insecte, etc.) se hranesc cu insecte. 

Aceste tipuri de hrana si influentele la care s-a adaptat din punct de vedere biologic o specie, sunt cele considerate „naturale” caracterului lor, ca derivand din suma totala a mostenirii sale biologice din milioane de ani de evolutie. Adaptarea cumulativa in fiecare specie de a-lungul eonilor, determina nevoile sale naturale de hrana. De exemplu: ursul koala din Australia este adaptat sa manance o varietate de frunze rasinoase; gatul lung al girafei ii permite sa se hraneasca cu frunzisul copacilor; ghiarele si coltii leului ii permit sa ucida si sa sfasie prada; vederea excelenta a vulturului si ghiarele sale puternice il fac un pradator de temut pentru vanatul de la sol. Carnivorele s-au adaptat sa manance alte animale. Non-carnivorele s-au adaptat sa manance hrana vegetala.

Mai mult decat orice, adaptarea hranei determina trasaturile si caracteristicile tuturor creaturilor. Oamenii nu sunt o exceptie Este o premisa de baza in Igiena Naturala, ca oamenii – ca si celelalte creaturi – au toate conditiile si materialele necesare pentru a-si mentine sanatatea. Speciile din natura isi restrictioneaza instinctiv hrana la o varietate limitata, la care sunt adaptate in mod specific. Trebuie sa tragem concluzia ca si oamenii intentioneaza sa se hraneasca doar cu acele alimente fata de care sunt adaptati din punct de vedere fiziologic, pentru a trai o viata sanatoasa. 

Oamenii ar trebui sa fie studiati ca membrii ai intregii comunitati biologice si sa fie comparati din punct de vedere anatomic si fiziologic cu alte specii, pentru a ne lamuri asupra adevaratelor cerinte alimentare. Cand analizam caracterul anatomiei si fiziologiei umane in legatura cu dieta noastra naturala, trebuie sa o facem in contextul natural, mai degraba decat in mediul artificial al vietii moderne. Astfel, consideram hrana noastra naturala ca fiind cea care este in concordanta cu inzestrarile noastre fiziologice, mai degraba decat cea pentru care am dobandit un gust. Determinarea hranei noastre naturale nu este o chestiune de credinta. 

Traditia si popularitatea sunt modurile cele mai nefericite pentru a determina o dieta adecvata. Schimbarile recente in mediul nostru inconjurator nu ne modifica adaptarile biologice, structura interna, sau nevoile naturale, pentru a instaura o stare optima de bine. De-a lungul eonilor, adaptarile biologice au fost initiate de stres si de nevoia de a se adapta. Ele se dezvolta lent, necesitand perioade extrem de lungi de timp, pentru a evolua. Mediul nostru puternic industrializat initiaza mai mult adaptari sau ajustari sociale, decat schimbari fizice sau anatomice. Traind conform adaptarilor noastre naturale, putem de fapt sa facem fata stresului vietii moderne, mult mai bine decat daca nu ne respectam nevoile biologice. 

Atunci cand determinati care alimente sunt mai bune, singura autoritate pe care ar trebui sa va bazati este corpul. Anatomia si fiziologia sunt cele care „decreteaza” ca hrana este acceptabila sau nu. Determinarea dietei noastre naturale nu este o chestiune de credinta: bazele dietei sunt date stiintifice referitoare la caracteristicile ei biologice, biochimice, anatomice si fiziologice. 

Sanatate versus profit: un conflict major de interese

Continuu suntem lasati sa credem ca boala are o cauza misterioasa, sau ca se afla dincolo de controlul nostru, din punct de vedere genetic. Cei mai multi oameni sunt dornici de scuzele care evita datele stiintifice referitoare la dieta si la cauza bolilor, acestea permitandu-le sa manance inconstienti dupa cum le convine – ceea ce este extrem de periculos pentru sanatate.[...] 

Gigantii industriei alimenteaza si controleaza recomandarile privind hrana in Statele Unite. Ei au folosit, timp de zeci de ani, false dogme referitoare la nutritie, pentru a-si promova produsele (pentru detalii, vedeti „Adevarul despre proteine”). Scolile si reclamele ne invata ca produsele lactate si carnea sunt esentiale pentru starea de bine. Acesta este rezultatul miliardelor de dolari cheltuiti pentru influentarea opiniei publice, a planului public de invatamant. Marile industrii sunt conduse de aspectele financiare, nu de stiinta. Lobbiul lor puternic exercita o imensa putere economica. Membrii alesi sau numiti ai guvernului, influentati de contributii politice, dau recomandari nutritionale ce sunt in dezacord cu cercetarile stiintifice privind nutritia. 

Desi ultimul studiu al hranei, elaborata de USDA, nu mai pune accentul pe carne, pui si alimentele bogate in grasimi, publicarea lui a fost amanat timp de 5 ani, timp in care au fost negociate pozitii mai puternice pentru aceste produse. 

Etichetarea eronata si inselatoare a hranei si mentinerea DZR-urilor  (Doza Zilnica Recomandata) la nivel scazut 

Intr-un recent sondaj de opinie la nivel national, doar 6% dintre cei intervievati mancasera in ziua anterioara cel putin 3 portii de hrana vegetala si 2 portii de fructe. Chiar daca publicul urmase recomandarile USDA, din noul studiu al hranei, dieta lor era inca inadecvata in ceea ce priveste nevoia de produse proaspete pentru protectia fata de antioxidanti. 

Noile indrumari sunt inca prea ridicate in proteine si grasimi si prea joase in nutrienti bazati pe plante si fibre. Dietele bazate pe plante sunt incarcate de fitochimicale, vitamine, minerale si fibre. De exemplu, intr-o dieta centrata pe produse proaspete, se vor consuma zilnic 1500 mg de vitamina C si bioflavonoide aditionale. Doza Zilnica Recomandata (DZR) pentru vitamina C este de 60 mg – ridicol de joasa, la fel ca si majoritatea nutrientilor pe baza de plante. DZR-urile sunt mentinute jos, astfel incat alimentele procesate sa nu apara ca fiind deficiente – asa cum sunt de fapt. Majoritatea informatiilor nutritionale comerciale si a etichetelor de pe alimente sunt de asemenea eronate si de a-dreptul inselatoare. 

Producatorii de hrana procesata si de fast-food folosesc greutatea si marimea unei portii pentru a calcula informatia, prezentand minciuni cumparatorilor. De exemplu, are laptele integral 4% grasime? Calculati: laptele contine 4 gr grasime la 100 gr lapte. Dar fiecare 100 gr contine 70 calorii. Laptele are 9 calorii pe fiecare gram de grasime, astfel laptele integral contine 50% din calorii din grasime (4*9/70). Chiar si produsele lactate slabe in grasimi au multe grasimi. Manipuland „datele despre nutritie” in ceea ce priveste greutatea, se acopera gradul de continut in grasimi. Industria alimentelor din carne si fast-food joaca acelasi joc. In burgerul fara 91% grasime [...], 45% din calorii provin din grasime. 

In ciuda acestei dezinformari, acum ajung la public adevaruri directe despre nutritie, deoarece mai multi oameni cauta raspunsuri referitoare la bolile lor. Faptul ramane: daca hrana animala este centrul dietei voastre este imposibil sa traiti in concordanta cu coplesitoarele dovezi stiintifice referitoare la adevarata sanatate umana. Companiile reintaresc erorile de alimentatie pe care oamenii prefera sa le faca si conving publicul ca nu conteaza ce mananca. Orice „hrana” procesata, denaturata, fragmentata, chimizata, va asigura necesitatile corpului, atata timp cat inghitim vitamine, minerale, antiacizi, remedii pentru dureri de cap si alergii si alte pastile. 

Mesajul transmis publicului este: e bine sa continuati dieta prezenta, atata timp cat luati suplimente si produse farmaceutice. Aceasta minciuna este atractiva, deoarece e ceea ce oamenii doresc sa creada. Totusi, mai degraba decat deficiente de nutritie, marea majoritate a bolilor din Statele Unite sunt rezultatul excesului de hrana, biologic nepotrivita. Americanii au deficiente in anumiti nutrienti, dar nu din cauza lipsei de hrana naturala integrala. Deficientele sunt cauzate de antagonisti nutritionali si de consumul unei hrane devitalizate, supra-procesate, noi nefiind proiectati pentru acest tip de hrana. Antagonistii nutritionali fura din rezervele vitale de nutrienti din corp si contribuie la boli. 

Nutritia Stiintifica versus Nutritia Comerciala

Prima intrebare care se pune pentru crearea unei abordari mai degraba stiintifica decat economica, fata de nutritia umana, este: care e natura biologica a organismului uman? Care este hrana noastra naturala? Suntem cu adevarat carnivori, care isi asigura nutrientii necesari nu numai din carne crud,a ci si din sange, oase, cartilagii, maruntaie provenite din vanat proaspat? Suntem cu adevarat ierbivori, care se hranesc cu verdeturi, ierburi, grane neprelucrate, radacinoase, etc, asa cum fac caii, vacile si oile? Suntem granivori precum pasarile, care se hranesc in principal cu seminte de ierburi si grane? Suntem in mod natural omnivori, care se hranesc sanatos, indiferent de hrana consumata? Suntem frugivori, care se pot hrani cu banane, struguri, mere, portocale, pepeni, la fiecare masa? 

Sistemul digestiv si fiziologia determina dieta noastra optima. Intelegand procesul fiziologic care insoteste digestia si absorbtia hranei, se pot determina obiceiurile alimentare potrivite. Principalele procese fizice ale digestiei sunt, la baza, aceleasi pentru toate fiintele umane, indiferent de rasa, cultura si localizare geografica. Aceste procese ar trebui studiate in relatie cu sanatatea umana, pentru a dezvolta o stiinta precisa a nevoilor noastre adevarate, referitoare la nutritie. Exista o abundenta de informatii referitoare la fiziologia digestiei si absorbtiei hranei. Din pacate, oricat de moderna ar fi stiinta nutritiei, aceasta a depins adesea de experimentele pe soareci si pe deficiente induse artificial, in incercarile eronate de a determina nevoile de hrana umane. 

O abordare mai inteleapta de a determina cu adevarat natura dietei noaste este de a studia anatomia si fiziologia umana. Astfel, se pot deduce caracteristicile hranei noastre potrivite, ce sunt in concordanta cu natura inerenta si alcatuirea anatomica a oamenilor. Aceasta abordare nu depinde de experimente nascocite, aplicate pe animale si nici nu este partinita de interesele comerciale ale producatorilor de alimente (ce includ producatorii de carne, produse lactate, cereale si junk food,- ce dicteaza de zeci de ani dieta noastra). Motivul acestei investigatii nu este profitul, ci sanatatea. Capacitatile fiziologice umane si predispozitiile noastre biologice sunt baza corecta in determinarea adevaratelor cerinte ale dietei noastre. 

Gatit versus hrana cruda: care este diferenta? 

Nutritionistii de astazi sunt subordonati conceptelor celor „patru grupe alimentare de baza” si a piramidei alimentare, asa cum au fost perpetuate de marea industrie din aceasta tara. Conform acestor nutritionisti, oamenii nu au o dieta fixa, ca a altor animale. Mai degraba, suntem creaturi omnivore, care se hranesc cu numeroase mancaruri gatite la aproape fiecare masa, pentru a ne satisface cerintele nutritionale. Toate cele 80 de milioane de specii de pe acest Pamant se hranesc cu alimente negatite. Doar oamenii le gatesc. Gatirea implica focul. Focul arde si distruge tesuturile vii, inclusiv nutrientii, transformindu-i in substante toxice (pentru mai multe detalii, cititi Produsele proaspete magice). 

Nu este o coincidenta ca atacul de cord si cerebral, cancerul, diabetul si bolile cronice omoara oamenii cam la jumatatea potentialului duratei lor de viata. In medie, speciile din natura traiesc de sapte ori peste varsta lor matura. Oamenii se maturizeaza la sfarsitul adolescentei, pana la 21 de ani. Facand calculele, durata de viata medie pentru oamenii cu o sanatate robusta ar fi de peste 100-140 de ani, daca am trai in fiecare zi conform legilor esentiale de sanatate. Stilul de viata letargic si caloriile „goale”, mult prea toxice, ale hranei fata de care nu suntem adaptati din punct de vedere biologic, ne ucid la jumatatea vietii. 

Suntem, in mod natural, mancatori de carne sau vegetarieni? 

Anumiti „nutritionisti” afirma ca avem trasaturi clare de carnivori, iar unii chiar au numit “colti” dintii nostri incisivi, pentru a-si sustine pozitia lor eronata, ca suntem in mod natural consumatori de carne! Daca priviti diversele specii din regnul animal, fiecare are dintii ideali pentru a mastica un anume tip de hrana. Ierbivorele (precum vacile), au 24 molari, 8 incisivi zimtati pe maxilarul inferior, si un cer al gurii aspru. Maxilarul se misca vertical, lateral, in fata si spate, permitandu-le ierbivorelor sa rupa si sa marunteasca iarba aspra. Omnivorele, precum porcii mistreti, pot avea canini ca niste coltii, care le permit sa sape dupa radacini. Frugivorele, precum cimpanzeii, au 32 de dinti: 16 pe fiecare maxilar, inclusiv 4 incisivi, 2 cuspizi (canini), 4 bicuspizi (premolari) si 6 molari Dintii cuspizi sunt adaptati pentru a sparge nuci iar articulatia uniforma a dintilor permite frugivorelor sa zdrobeasca si sa mestece fructe. Carnivorele (de exemplu felinele), au canini bine dezvoltati, lungi, ascutiti, cilindrici si separati de ceilalti dinti. Coltii si canini ascutiti care penetreaza si omoara, care sfarsie carnea, sunt o trasatura a tuturor carnivorelor adevarate (cu exceptia unor pasari). Maxilarele puternice ale carnivorelor se misca numai vertical si sunt ideale pentru sfarsierea carnii, care este inghitita aproape nemestecata si apoi este digerata de sucuri gastrice extreme de acide. 

Dintii umani nu sunt creati pentru a sfasia carnea, precum ai leilor, lupilor sau cainilor, ci mai degraba se apropie de acele animale care se hranesc cu fructe. Dintii umani corespund aproape identic cu cei ai cimpanzeilor si a altor frugivore. La om, absenta completa a spatiilor intre dinti caracterizeaza arhetipul nostru frugivor. „Canini” omului sunt scurti, solizi si usor triunghiulari. Sunt mai putin pronuntati si dezvoltati decat cei ai urangutanilor, care rareori omoara si mananca carne cruda in mediul lor natural. Canini umani nu seamana in nici un fel cu canini lungi, rotunzi si ascutiti ai carnivorelor adevarate. Dintii omului nu sunt curbati si ascutiti ca ai lupilor sau tigrilor, si nici largi si plati ca ai speciilor care mananca iarba si graunte. De fapt, dintii omului sunt ca cei ai maimutelor care se hranesc cu fructe si gura este potrivita pentru fructe si legume suculente. 

Ar fi extrem de dificil, daca nu chiar imposibil pentru oameni, sa manance carne cruda fara ajutorul cutitului si furculitei. A denumi dinti incisivi „colti” sau chiar a-i asemui cu canini este o exagerare. 

Anatomie comparata 

Carnivorele sunt dotate din nastere cu echipamentul anatomic inerent pentru detectarea, capturarea, uciderea si sfasierea prazii. Cainii au maxilare puternice care creeaza rani adanci prazii lor. Lup Oamenii nu au ghiare ascutite pentru a rupe; nici colti ascutiti pentru a sfasia; nici ochii nostri si nici simtul olfactiv nu este bine dezvoltat pentru vanatoare. Nici corpul uman nu este creat pentru a alerga suficient de repede pentru a prinde prada. Oamenii nu pot apuca animalele in gura lor, precum fac cainii, coiotii, lupii, sacalii, lei, tigrii sau pisicile. Noi cream rani cu mainile noastre prin forta lor bruta. Totusi, oamenii au membre si degete minunate (inclusiv degetul mare opozabil) pentru a urca, a se intinde si a apuca. Capacitatea noastra naturala de a aduna este foarte similara cu cea a cimpanzeilor. Animalele fructivore din ordinul primatelor au de asemenea incheieturi mobile la umeri coate si mana, care permit miscarea libera in toate directiile. Frugivorele au maini sensibile, care se pliaza usor, cu degetul mare opozabil, cu unghiile plate, toate acestea fiind perfecte pentru a culege si a aduna fructe. 

Referitor la membrele altor specii, ierbivorele poseda copite care le permit sa mearga usor pe pajistile cu iarba, iar carnivorele poseda ghiare ascutite care le permit sa-si atace violent prada. Animalele care traiesc in copaci si cele care culeg fructe au de asemenea o vedere binocular stereoscopica, care face vederea suficient de precisa pentru a stabili pozitia obiectelor. O alta comparatie anatomica intre specii se refera la structura pielii. Toate animale vegetariene au glande sudoripare din abundenta. La carnivore acestea sunt atrofiate si inactive. Ele nu transpira abundent, pentru a preveni o pierdere masiva de fluide, care ar determina o precipitare concentrata de deseuri de nitrogeni (datorita consumului de carne cruda). Asta explica de ce cei ce consuma carne sufera cand vremea este calda, in timp ce vegetarienii raman relativ confortabili. 

Fiziologia comparata a digestiei 

Lungimea canalelor alimentare difera foarte mult in functie de specie si de hrana lor naturala. Lungimea intestinului unui carnivor este de 3-6 ori lungimea corpului. Carnivorele au nevoie de un intestin scurt, fara striatii ce actioneaza rapid, deoarece carnea cruda devine rapid destul de toxica si nu poate fi retinuta mult timp in intestin, fara ca sa se petreaca putrefactia otravitoare. Intestinul ierbivorelor este plin de incretituri pentru a crea o suprafata mai mare si are de 30 de ori lungimea corpului. Iarba si plantele sunt brute si pline de fibre, necesitand o digestie mai lunga pentru descompunerea celulozei. In general, lungimea intestinului omnivorelor este de 6 ori lungimea trunchiului. Intestinul frugivorelor, inclusiv al oamenilor, este incretit si are de 12 ori lungimea corpului. La un adult, lungimea canalului alimentar are aproape 30 de picioare. Tractul digestiv uman este de aproape 4 ori mai lung decat cel al carnivorelor. Intestinul carnivorelor este scurt si fara striatii pentru a descompune rapid hrana si a o scoate rapid din sistem, inainte ca carnea sa putrezeasca Intestinul omului este incretit, pentru scopul de a retine hrana cat mai mult timp posibil, pana cand toti nutrientii au fost extrasi, ceea ce este conditia cea mai proasta pentru digerarea si procesarea alimentelor din carne. Intestinul lung al omului nu poate procesa rapid hrana saraca in fibre (incluzind carnea si produsele lactate). In consecinta, hrana animala reduce capacitatea musculaturii intestinului de a efectua miscari rapide de contractie si relaxare, astfel incat apare aproape inevitabil putrefactia (ce se manifesta prin flatulenta si scaune urat mirositoare). Toate acestea duc la eliberarea unor produsi toxici. La oameni se poate instala constipatia in urma unei diete axate pe carne. Cancerul de colon este de asemenea obisnuit, ambele fiind rare sau inexistente cand hrana este bogata in fibre si axata pe fructe si legume. 

Art Baker, autorul cartii “Gateste mai putin, simte-te mai bine” 
 
Art Baker HealthCreation. net
sursa: Editura For You

Anasonul




Anasonul (Pimpinella anisum - fam. Umbeliferae), care in unele parti ale tarii se mai numeste si badean, este originar din regiunea mediteraneana. La noi se gaseste numai cultivat.

De la anason se folosesc fructele - Fructus Anisi vulgaris - ce contine ulei volatil, care are actiune stimulativa asupra apetitului. Uleiul volatil din fructele de anason excita secretiile pancreatice si intestinale, ajutand astfel digestia.




Efecte benefice: stimulent al functiilor pancreatice, antispastic, carminativ, aromatizant, expectorant, stimuleaza apetitul, antihelmintic

Infuzie: o lingurita la 300 ml apa clocotita. Dupa 20 de minute se strecoara si se bea fractionat in 3 reprize inaintea meselor principale.  Infuzia preparata din 10g fructe la 100g apa ajuta la eliminarea viermilor intestinali. 

Se utilizeaza scurt timp, utilizarea indelungata avand efecte negative datorita anitolului toxic.


Ceaiul de anason se recomanda ca expectorant in bronsite, mareste cantitatea de lapte la femeile care alapteaza (galactogog), calmeaza colicile intestinale si stomacale la sugari si copii, creste diureza, ajuta la eliminarea gazelor din stomac (carminativ). Se bea caldut, de preferinta inainte de masa. Fructele de anason intra in compozitia ceaiului gastric.

Se recomandă ceaiurile pe bază de anason în: bronşită (faza avansată de cocţiune sau cronică): infuzie din ½ linguriţă de fructe la o cană de apă, 2 căni pe zi. Disfuncţii ale glandelor mamare: infuzie din ½ linguriţă de fructe la o cană de apă, 2-3 căni pe zi. Dureri (colici) abdominale la copii (datorate fie înghiţirii aerului, fie unor procese fermentative) : infuzie din 5-6 fructe la 100 ml apă (cantitatea de ceai se dă în fucţie de vârsta copilului). Meteorism (balonări) : infuzie din o linguriţă de fructe la o cană de apă, se bea în cursul unei zile. Paraziţi intestinali : infuzie din 2 linguriţe fructe la 100 ml apă, care se bea dimineaţa pe nemâncate. Alte indicaţii fitoterapeutice moderne în: anorexie, dispepsie, enterocolită, insuficienţă pancreatică.





miercuri, 12 mai 2010

Albastrelele




Denumirea stiintifica a albastrelelor este Centaurea cyanus (fam. Compositae). Pe marginea drumurilor, in apropierea lanurilor de cereale, intalnim vara, niste flori albastre, cunoscute popular sub numele de albastrele, vinetele, floarea graului, floarea paiului, corobatica, maturice sau zglavoc.

In scopuri medicinale, din flori - Flores Cyani - se prepara un ceai care are proprietati diuretice si astringente. Aceasta actiune este atribuita unui glicozid numit centaurina si taninului. Pentru a obtine un asemenea ceai, vom opari o lingurita si jumatate de flori cu un pahar de apa clocotita si le vom lasa acoperite 20 minute. Apoi se strecoara si lichidul se bea indulcit. Pentru marirea actiunii diuretice, florile de albastrele se vor asocia cu frunze de mesteacan, frunze de merisor, cozi de cirese. Ceaiul diuretic are in compozitia sa si flori de albastrele.

In cazul afectiunilor renale si vezicale se bea cate un sfert de pahar de ceai, cu 20 minute inainte de masa. Datorita gustului amar se recomanda ca tonic amar in dispepsie.

Florile se mai folosesc si sub forma de cataplasme in comprese odihnitoare pentru ochi, in tratamentul pleoapelor ridate, tonifiant ai muschilor lasati.




luni, 10 mai 2010

Afinul




Afinul (Vaccinium myrtillus - fam. Ericaceae) este un arbust mic, cu fructe negre-albastrui, dulci-acrisoare, care creste in pasunile de munte, prin alocuri stancoase. De la aceasta planta se folosesc frunzele - Folium Myrtilli si fructele - Fructus Myrtilli.

Din frunze se prepara un ceai care se recomanda celor ce sufera de diabet, avand proprietatea de a scadea zaharul din sange, actiune care s-ar datora mirtiliniei, numita si insulina vegetala. Pentru a mari eficacitatea ceaiului, frunzele de afin pot fi asociate cu pastai de fasole si frunze de dud. Ceaiul se bea indulcit cu zaharina sau neindulcit, cate o ceasca inaintea fiecarei mese principale.

Datorita continutului de tanin, frunzele au actiune astringenta, folosindu-se in diaree, iar datorita arbutinei, dupa unii autori, hidrochinonei, au proprietati bacteriostatice, utilizandu-se ca antiseptic urinar si usor diuretic. Se mai recomanda in guta si reumatism.
Fructele sunt bogate in tanin, pectine, mirtilina, acizi organici (acid malic, citric, oxalic, lactic, succinic), zaharuri, provitamina A, vitamina C. Din fructe se prepara un ceai pentru combaterea diareei, cu proprietati antiseptice in infectiile intestinale, mai ales in gastroenterite, contribuind la ameliorarea proceselor de fermentatie si putrefactie. Unii autori le recomanda in combaterea oxiurilor.

Ceaiul de fructe poate fi facut in doua feluri:
- fructele uscate se fierb in 250g apa timp de jumatate de ora, dupa care ceaiul se bea caldut
- peste o lingurita si jumatate de fructe uscate se toarna doua pahare cu apa fiarta si racita. Se lasa la macerat 8 ore, apoi se bea intreaga cantitate de lichid in cursul unei zile.

Pentru a mari actiunea astringenta si antiseptica a fructelor de afin, vom adauga coaja de stejar, flori de musetel si frunze de menta.




Tot din fructe de afin se mai pot prepara lichior si vin, care au proprietati antiseptice si astringente. Consumate in stare proaspata, afinele regleaza scaunele, fac sa inceteze fermentatiile intestinale, ajuta la eliminarea gazelor, amelioreaza inflamatiile hemoroidale si restabilesc pofta de mancare.

 








miercuri, 5 mai 2010

Retete speciale



1. Înlocuitor de zahăr

Din frunze tinere de pătlagină se poate prepara în trei moduri un sirop care poate fi folosit în vederea reglării metabolismului şi curăţării sângelui pe tot parcursul anului.

Reţeta 1

Se culeg în jur de 5-6 mâini de frunze de plantă. Se spala bine si se trec frunzele prin masina de tocat. Se adauga putina apa, 300g de miere si 200g de zahar.
Compoziţia obţinută se aşează la foc mic, amestecându-se continuu, până la fierbere.nd toate elementele de mai sus s-au transformat într-o pastă mai vâscoasă se toarnă în borcane, se astupă şi se depozitează în frigider

Reţeta 2

 

Se ia un vas de lut sau de sticlă în care se pun alternativ un rând de frunze de plantă (bine spalate) şi un rând de zahăr, până la umplerea acestuia. Se asteapta pana ce frunzele din vas s-au tasat, completandu-se in continuare cu frunze si cu zahar. cand vasul este plin, se ertmetizeaza cu folie de plastic si se ingroapa in pamant timp de 8 saptamani. Dupa aceasta perioada, continutul vasului se va fierbe la foc mic amestecandu-se continuu. Se depoziteaza in sticle care vor fi pastrate la frigider.


Reteta 3

Se amesteca 1 kg de zahar cu 450g de apa si sucul de la o lamaie mai mare. Compozitia se fierbe timp de 10 minute. Spuma care apare in timpul fierberii se colecteaza in permanenta, cu o lingura de lemn. Produsul rezultat este format din glucoza si fructoza, avand puterea de indulcire dubla fata de cea a zaharului.



2. Apă tonică

Zarzavat, frunze fragede de varză, coji de ou spălate bine, sfeclă roşie, ţelină, morcovi, mere, urzici, trifoi, păpădie, tot felul de plante medicinale, rădăcinoase – cum ar fi cartoful. După ce toate au fost bine spălate şi tăiate mărunt, se pun împreună cu zece linguri de tărâţe de grâu într-un vas cu apă. Toate sărurile solubile şi vitaminele trec în apă. Se poate consuma lichidul rezultat începând de a doua zi. Băut zilnic, ajută la refacerea metabolismului, la vindecarea bolilor de inimă şi de stomac, cu condiţia ca durata unei cure să fie de 3-4 săptămâni. Se păstrează la frigider sau în locuri răcoroase. Se completează cu apă, până când socotim că puterea ingredientelor s-a epuizat.

3. Apă minune

10-15 linguri de tărâţe de grâu se pun la înmuiat peste noapte într-un litru de apă. A doua zi se strecoară printr-un tifon sau se presează cu mâna. Cine doreşte să valorifice la maximum tărâţele poate turna încă o dată apă peste ele. Apa de tărâţe este recomandată pentru prevenirea şi tratarea majorităţii bolilor. Totodată, apa de tărâţe se poate folosi şi contra setei, dacă îi adăugam puţin suc natural de fructe.

4. Băutură întăritoare

250 ml suc de portocale sau de sfeclă se amestecă cu 2 gălbenuşuri. Amestecul obţinut este foarte hrănitor şi poate înlocui chiar şi o masă.

5. Suc vindecător

Suc de varză, ţelină, morcovi şi cartofi se amestecă cu puţină apă. Bautura astfel obţinută, băută zilnic, timp de o luna, ajută la vindecarea bolilor de inimă şi de stomac.

6. Germeni

Reţeta 1

 

Se pun seminţele (grâu, orz, porumb, fasole, lucernă, muştar, mazăre etc.) într-o farfurie, în apă, să se umfle şi dacă se poate, să fie unele lângă altele. Pentru ca apa să nu se evapore este bine să se aşeze deasupra o altă farfurie de acelaşi format. Se scurge surplusul de apă pentru că seminţele nu trebuie să plutească. Ele se dezvoltă repede şi în câteva zile, în funcţie de temperatură, plăntuţele au deja câţiva centimetri. Se aşază la geam, ca sa înverzească şi să se îmbogăţească în vitamine. Unii embrioni se recoltează când ating lungimea de 1 cm şi se valorifică împreună cu seminţele. De obicei, se prepară împreună cu alte salate sau fructe. Pot fi pregatite şi cu mixerul.

Reţeta 2

  

Se împrăştie seminţele pe o pânză groasă, umedă, întinsă pe o planşetă. Pânza trebuie menţinută umedă tot timpul şi la început, în funcţie de caz, să fie acoperită cu altă planşetă. Această metodă este extrem de cunoscută în Extremul Orient, chinezii cultivând astfel fasolea verde, care încolţeşte în câteva ore. Se recomandă ca procesul de germinare a boabelor să se desfaşoare la temperatura camerei (aproximativ 18 grade C). Prin germinare, boabele se înmoaie încât pot fi strivite între degete, se mestecă uşor şi sunt plăcute la gust. Dacă au un gust acru, nu se mai consumă. 

 

Valoarea seminţelor, indiferent de felul lor, poate fi testată prin puterea de germinare. Când doriţi să consumaţi grâu sau ovăz trebuie să aveţi grijă să nu le cumpăraţi dacă au fost uscate cu aer fierbinte. Meiul nu trebuie să fie decorticat. Învelişul său este atât de moale încât atunci când îl zdrobim cu mixerul se transformă în pulbere. Pe lângă siliciu, meiul mai conţine şi mult magneziu şi potasiu, elemente bazice de o foarte mare importanţă. Este indicat ca, măcar de câteva ori pe zi, să se consume 2-3 linguri de mei.


Nu cumpăraţi orez glasat, deoarece acesta nu poate încolţi, fiind devitalizat. În Orient, din momentul trecerii la folosirea orezului glasat, s-a răspândit boala Beri-Beri (avitaminoza B). Seminţele de floarea-soarelui şi de susan constituie hrana preferată a naturiştilor, iar cele de dovleac sunt foarte bune la gust şi foarte sănătoase.

7. Suc de dovleac

Se obţine din 500 g miez de dovleac ajuns la maturitate, care se curaţă de seminţe şi de coajă, se taie felii, se trece prin maşina de tocat şi apoi se stoarce. Sucul se consumă imediat sau se păstrează la frigider 12 ore. Se bea în două reprize, dimineaţa şi seara. Se recomandă în boli cardiace.

8. Hrană din urluială

Urluiala este obţinută prin măcinarea mare a boabelor de grău, porumb, secară, in, mei, orez, seminţe oleaginoase, hrişcă, ovăz, susan etc. Acestora li se adaugă: ulei, lapte, drojdie de bere, mirodenii, puţină ceapă tocată, sare de mare. Dacă vrem ca preparatul să fie dulce se pot adăuga o linguriţă de miere, lactoză, foarte puţină drojdie de bere, cubuleţe de mere şi stafide. Seminţele transformate în urluială pot primi un adaos de nuci, hrişcă şi seminţe de floarea-soarelui. Se adaugă germeni de grâu, tărâţe şi foarte puţină apă. Preparatul este o hrană vie, dar pentru cei neobişnuiţi cu aşa ceva poate părea o aiureală, deşi are o mare putere nutritivă şi în acelaşi timp, ajută să nu se mai formeze în organism depozitele de reziduuri toxice, care stau la baza atâtor maladii.

9. Ulei cu valoare nutritivă integrală

Pentru ca un ulei să fie considerat bun, acesta trebuie să fie neapărat obţinut prin presare la rece şi lăsat aşa în stare naturală, fără a mai fi supus unui alt proces industrial. Cel mai bun ulei este considerat cel de măsline, obţinut din fructe bine coapte. Săracia uleiului de măsline în acizi graşi polinesaturaţi pare să explice (ca şi uleiul de arahide) slaba lui implicare în cazurile de creştere a colesterolului. Uleiul de măsline este un excelent produs natural cu efecte antioxidante. El este recomandat în prevenirea arteriosclerozei, trombozelor şi infarctelor miocardice.

Datorită faptului că grăsimile vegetale şi margarinele sunt obţinute prin încălzire la temperaturi înalte, aceste produse sunt considerate total neindicate consumului. Lămâia şi oţetul natural, dacă sunt folosite cu masură, sunt asemenea mierii: un adevărat medicament! Utilizate însă cu regularitate şi în cantităţi mari provoacă hiperaciditate.

10. Oţet din mere
(metoda Vermont-Menrath)

Se rad merele. Se toarna apa calduta, care in prealabil a fost fiarta, in proportie de 1 litru de apa la 0,8 kg terci de mere rase. La 1 litru de apa se adauga: 100g miere de albine, 10g drojdie de bere proaspata, 20g paine neagra uscata. Vasul se tine descoperit intr-un mediu intunecos, la o temperatura de 20-30 grade C, timp de 10 zile, perioada in care se amesteca cu o lingura de lemn de 2-3 ori pe zi. Dupa aceasta perioada, continutul vasului se desarta intr-un saculet de panza care se preseaza pentru extragerea sucului. Sucul rezultat se strecoara din nou printr-un tifon, iar lichidul rezultat se depoziteaza intr-un vas cu gura larga.

Facultativ: la fiecare litru de suc rezultat, se mai adauga cate 50-100 g de miere.

Se leaga vasul la gura cu un tifon si se aseaza langa o sursa de caldura sau la soare, pentru  o perioada de 40-60 de zile. Dupa aceasta perioada, se trage otetul rezultat, in sticle care se astupa foarte bine (eventual se ceruiesc), depozitandu-se la racoare.


11. Înlocuitor de cafea

Se rumenesc pe rând într-un vas de tablă neagră: două linguri de grâu, două linguri de fasole uscată, o lingură de năut, o lingură de cicoare, trei linguri de orez. Se amestecă şi se prăjesc foarte uşor în foarte puţin ulei de floarea-soarelui. Se lasă la răcit, după care se râşnesc. Pentru preparare se foloseşte o lingură cu vârf din produsul obţinut la 400 ml de apa, lăsându-se la fiert timp de 10 minute. Nu se serveste foarte fierbinte!


Daniel Menrath - Dieta vietii