vineri, 6 august 2010

Cancerul emotional




Acest concept s-a ivit in mintea mea, in timpul unui seminar pe care il organizasem la Anchorage, Alaska, in urma cu cativa ani. Tocmai predam modul in care sunetul poate fi folosit pentru manifestarea emotiilor, in scopul vindecarii. O femeie, pe care o putem numi Rose, s-a oferit voluntar, in timpul sesiunii in care trebuia sa creez modelul pentru aceasta tehnica. Ca parte a demonstratiei, am rugat-o sa se concentreze asupra unei zone din corpul sau care ii creea probleme, ideea fiind ca, deseori, emotiile par sa se localizeze in anumite parti ale corpului. Ea a spus ca rinichii erau pentru ea o zona sensibila si dureroasa. Apoi, Rose s-a oferit sa ne impartaseasca faptul ca tocmai iesise din spital, unde fusese tratata pentru insuficienta renala. Era un chin inspaimantator pentru ea, dupa cum va puteti imagina. Acum facea dializa, iar numele sau era pe lista pentru un transplant de rinichi.

Am indrumat-o sa isi mute atentia in rinichi si sa scoata sunete, cu fiecare expiratie. I-am spus sa isi imagineze ca sunetele vin de fapt din rinichii ei si sa-si asculte propriile-i sunete, pe masura ce se relaxa tot mai mult, cu fiecare expiratie. Oricat ar parea de bizar, este usor sa faci asta, si imediat, ea a inceput sa geama usor. Apoi, sunetele s-au schimbat. La inceput, semanau cu suspinele unui copil mic, apoi, au devenit ca tipetele disperate ale unui copil care suferea. Toti cei prezenti erau inmarmuriti de intensitatea acelui moment, in care priveau o femeie matura, in jur de 4o de ani, care tipa ca o fetita ingrozita. In cele din urma, tipetele ei s-au atenuat, transformandu- se din nou intr-un geamat usor. Apoi, si-a atins partea inferioara a spatelui, in zona rinichilor, si a deschis ochii. M-a privit, neincrezatoare, spunand: “Durerea a disparut, durerea a disparut”!

Am rugat-o sa descrie experienta sa launtrica din timpul acelui proces, iar ea a spus ca s-a intors in timp, pe la varsta de doi ani. Statea pe un scaun inalt, pe care si-l amintea din copilarie. Pe masura ce vocea ei descalcea energia blocata in rinichi, mintea i-a fost catapultata inapoi in timp, intr-o amintire din copilarie. In acel moment al copilariei, mama sa traia cu un iubit. Mama plecase la lucru, iar iubitul ar fi trebuit sa-i poarte de grija copilei. Dar, evident, lui ii displacea total faptul ca trebuia sa imparta atentia mamei cu fetita. In loc sa ii dea de mancare in mod normal, el arunca mancarea inspre ea. Acest comportament o infricosa, iar aceasta teroare a fost ceea ce a retrait Rose in timpul demonstratiei. Intr-un anume fel, rinichii fizici au beneficiat de pe urma amintirii si exprimarii vocale a acestei frici din copilarie.

In timpul discutiilor care au urmat dupa aceasta experienta, cineva a mentionat faptul ca fratele sau murise de cancer la stomac. Legat de acest lucru, este ciudat faptul ca tatal lui fusese foarte abuziv cu el, cand era copil. Ori de cate ori venea beat sau furios acasa, il lovea sau il impungea in stomac, spunandu-i baiatului ca e un gunoi. Experienta lui Rose a declansat un “ah-ha”, iar sora fratelui mort a vorbit, printre lacrimi. Ea vazuse cum furia tatalui sau se napustea, in mod repetat, in abdomenul baiatului. Pentru ea, aceasta era explicatia cancerului si mortii timpurii a fratelui sau.

Ideea ca tesuturile stocheaza emotii a fost promovata de psihologul occidental Wilhelm Reich. Dar ideea merge cu mult timp in urma, la stravechea arta a acupuncturii. Chinezii au codificat acest sistem de medicina a energiilor subtile, in urma cu mii de ani, iar unele dintre conceptele de baza ale acesteia se refera la emotii. De exemplu, plamanii au tendinta de a stoca mahnirea si nelinistea, iar rinichii – frica. Sa fi fost, oare, frica generata de experienta din copilarie, cea care i-a slabit lui Rose energia rinichilor (numita Chi), declansand o predispozitie pentru insuficienta renala de mai tarziu? Exista vreo legatura intre cele doua? Dar, indiferent daca exista sau nu vreo legatura intre ele, interesant a fost faptul ca retrairea experientei durerii si exprimarea vocala a fricii au diminuat senzatia de durere si disconfort la nivelul fizic al rinichilor.

Am inceput sa analizez intr-o lumina noua suferinta emotionala si relatia acesteia cu starea de sanatate. Pe atunci, la inceputul anilor '90, medicina alopata nu recunostea (si, cel mai adesea, nu recunoaste nici acum) existenta unei relatii directe intre emotii si starea de sanatate. Ca sa fiu sincer, eu cred ca toate astea au de a face cu banii. Medicina alopata este tot mai mult bazata pe industria farnaceutica. Iar marile firme de medicamente nu sunt interesate sa finanteze proiecte de cercetare care nu le aduc profit. In ciuda monopolului instaurat de firmele de medicamente, a aparut un nou domeniu de cercetare, care poarta numele de Psihoneuroimunologie, sau studierea modului in care mintea influenteaza sanatatea. Revenind la inceputul anilor '90, aceasta ramura tanara a medicinii a fost numita Psihoimunologie, cred eu, ca un semn ca domeniul a devenit mai respectat, acum cand numele sau este mai lung si mai greu de pronuntat. Dar, indiferent cum am numi-o, aceasta ramura a medicinii prezinta unele legaturi foarte clare intre vietile noastre emotionale si sanatatea noastra. Intrucat stiintele neurologiei si psihologiei s-au unit pentru a explora acest domeniu, candva necunoscut, al biologiei umane, apar anumite tipare interesante. Si ele sunt foarte evidente in domeniul cancerului. Dupa cum s-ar putea sa stiti, cancerul atinge proportii epidemice in tarile industrializate. Si exista nenumarate cercetari care arata ca extinderea acestei boli se datoreaza, in mare parte, poluarii toxice a hranei, aerului si apei noastre. Dar nu trebuie sa te bazezi pe faptul ca barosanii de la Washington sau statul vor face prea multe in acest domeniu. Banii reprezinta subiectul discutiilor ce se poarta in arena politica, si se pare ca, in prezent, purificarea aerului si a apei nu aduce prea mult profit. Mi se pare interesant faptul ca actualele companii petroliere din SUA – ma scuzati, vreau sa spun actuala Administratie americana – au anulat, efectiv peste noapte, zeci de ani de realizari in domeniul protectiei mediului.

Dar, haideti sa revenim la subiectul nostru. Nu am vrut sa fac o declaratie de natura politica. Nimeni nu poate inca sa separe, cu adevarat, sanatatea publica de aspectele sociale si politice. In ciuda incercarilor de a trisa, liderii nostri politici nu pot modifica realitatea, care atesta ca intre sanatatea publica si calitatea mediului inconjurator exista o stransa legatura. In timp ce calitatea mediului nostru inconjurator ne influenteaza puternic starea de sanatate, exista un alt tip de mediu despre care as vrea sa vorbesc. Nu il poti vedea, dar il poti simti. Este vorba despre mediul tau emotional. Si, in calitate de psihoterapeut, imi tot revine in minte un vers din muzicalul The Music Man (Muzicianul) –“ Lucrurile nu stau prea bine in River City”. Eu il numesc cancer emotional si, asemenea cancerului in general, poate fi mortal. Lasat la voia intamplarii, el poate distruge viata. Si, in cele din urma, el poate mutila, din punct de vedere psihologic, persoanele care nu fac alegeri potrivite pentru viata lor. In formele sale mai agresive, el poate distruge biologia celulara, generand boli fizice. Desi pare o ironie, am descoperit ca acest tip de cancer emotional apare adesea in comunitatile spirituale, indiferent de credintele filozofice si/sau religioase ale acestora. Si exista o explicatie pentru acest lucru, la care ma voi referi putin. Dar, mai intai, as vrea sa intelegeti contextul. [...]

Nota: Explicatia o gasiti AICI

Tom Kenyon

sursa: Editura For You (multumiri Irinei)


joi, 29 iulie 2010

Regulament de ordine interioara





CONCEDIUL MEDICAL



Din acest moment nu mai acceptam concediu medical eliberat de doctor prin care se adevereste ca sunteti bolnav. Daca puteti merge la doctor, inseamna ca puteti veni si la serviciu.



OPERATIILE CHIRURGICALE sunt interzise. Atata vreme cat sunteti angajat la noi, veti avea nevoie de toate organele. Nu veti elimina nimic. Noi v-am angajat intact. In cazul in care eliminati un organ, vom considera acest lucru indisciplina la locul de munca.


ZILE IN FOLOS PERSONAL se vor primi in mod egal, fiecare angajat va primi 104 zile personale pe an. Ele se numesc sambata
si duminica.


ZILE DE CONCEDIU - Toti angajatii vor primi concediul in aceeasi perioada a anului. Zilele de vacanta sunt dupa cum urmeaza: 1 ianuarie si 25 decembrie.


ZILE LIBERE PENTRU INMORMANTARI

Aceasta nu e o scuza sa lipsiti de la serviciu. Oricum nu mai puteti face nimic pentru prietenii, rudele sau colegii morti. In cazurile rare in care un angajat va fi nevoit sa participe la inmormantari, acestea se vor programa seara tarziu. Suntem bucurosi sa va permitem sa lucrati in pauza de pranz pentru a putea pleca mai devreme, cu conditia sa va terminati insarcinarile pe ziua respectiva.


ABSENTA CAUZATA DE PROPRIUL DECES

Acest incident poate fi acceptat ca scuza. In orice caz, este necesar un preaviz de 2 saptamani precum si pregatirea unui inlocuitor care sa va preia atributiile.


FOLOSIREA TOALETELOR

Mult prea mult timp se petrece la toaleta. In viitor se va merge la toaleta in ordine alfabetica. Spre exemplu angajatii al caror nume incepe cu "A" se vor duce de la 8:00 la 8:20, cei cu "B" de la 8:20 la 8:40, si asa mai departe. Daca nu va puteti deplasa in timpul alocat, veti fi nevoiti sa asteptati pana a doua zi cand sunteti programati. In situatii de maxima urgenta, angajatii pot face schimb de locuri intre ei. Superviserii ambilor angajati implicati in schimb trebuie sa aprobe aceasta schimbare in scris. In plus, acum exista o restrictie de 3 minute de stationare in toalete. La sfarsitul celor 3 minute se va declansa o alarma, hartia igienica se va retrage automat, usa de la toaleta se va deschide si contravenientul va fi fotografiat. La a doua abatere, fotografia va fi publicata in ziarul intern al companiei la rubrica "Acte de indisciplina".


PAUZA DE MASA

Persoanele slabe vor primi 30 de minute pauza de masa, deoarece trebuie sa manace mai mult pentru a arata sanatoase.
Persoanele cu greutate normala vor primi 15 minute pauza de masa, pentru a-si pastra silueta.

Persoanele supraponderale vor primi 5 minute pauza de masa deoarece este suficient pentru a lua o pastila de slabit.

Va multumim pentru loialitatea aratata fata de companie. Suntem aici pentru a asigura o experienta pozitiva angajatilor. Orice intrebari, comentarii, nelamuriri, plangeri, reclamatii, frustrari, iritari, suparari, insinuari, acuzatii, vor fi adresate in alta parte.

CUM NE IMBRACAM

Este recomnadat sa veniti imbracati la serviciu conform salariului primit. Daca purtati pantofi Prada de $350 sau o geanta Gucci de $600 vom presupune ca o duceti bine din punct de vedere financiar, deci nu aveti nevoie de o marire de salariu. Daca va imbracati saracacios, va trebui sa invatati sa va administrati banii mai bine pentru a va cumpara haine mai frumoase, prin urmare nu aveti nevoie de o marire de salariu. Daca va imbracati potrivit, sunteti exact acolo unde trebuie si in consecinta nu aveti nevoie de o marire de salariu.


Va dorim o saptamana placuta.
Conducerea


marți, 27 iulie 2010

Usturoiul


10 motive sa mancam usturoi

 
[...] Intai de toate, trebuie spus ca usturoiul este o sursa buna de magneziu, vitamina B6, C si B1. Este bogat in fosfor, seleniu, calciu, potasiu si fier.


1. Principalul motiv pentru care ar trebui sa-l mancam este ca reduce riscul aparitiei bolilor de inima. Studiile au demonstrat ca o dieta bogata in usturoi scade tensiunea arteriala, subtiaza sangele, scade nivelul colesterolului rau si il creste pe cel al colesterolului bun. Poate va intrebati ce contine usturoiul de face atata bine? Usturimea lui se datoreaza unor compusi bogati in sulf. Acesti sulfati au rolul de a relaxa vasele de sange si de a imbunatati circulatia.


2. Usturoiul are si proprietatea de antioxidant natural - ajuta organismul in lupta impotriva radicalilor liberi. Vitamina C, seleniumul si manganul sunt antioxidanti foarte puternici care protejeaza inima.


3. Poate fi folosit si ca antiinflamator. Ar fi foarte bine sa mancati usturoi cand sunteti raciti sau aveti gripa sau cand aveti un atac de astm.


4. Usturoiul omoara bacteriile. El poate distruge unele bacterii care sunt rezistente la medicamente. Fereste organismul de infectii. Oamenii de stiinta sustin ca are proprietati de antibiotic. Acestea sunt date de continutul de allicin, un compus care se gaseste in usturoiul crud. El se produce numai in momentul in care catelul de usturoi este taiat sau zdrobit. Cu cat este tocat mai marunt sau pisat mai bine, cu atat efectul terapeutic va fi mai puternic.


5. Unele studii arata ca daca mancati usturoi de cateva ori pe saptamana reduceti riscul aparitiei cancerului de colon. Distrugand bacteria H.Pylori care se afla in stomac, este posibil ca usturoiul sa reduca aparitia cancerului de stomac.


6. Usturoiul poate combate trei complicatii date de diabet - nefropatiile, retinopatiile si nevropatiile, datorita continutului de antioxidanti. Crescand imunitatea si asigurand protectie impotriva bolilor cardiovasculare, usturoiul este un adevarat prieten al bolnavilor de diabet.


7. Este bun si daca vreti sa pierdeti kilogramele in plus. Studiile arata ca allicinul previne ingrasarea, pe langa faptul ca scade tensiunea arteriala, nivelul insulinei si al trigliceridelor.


8. Multe persoane cred ca usturoiul ajuta la vindecarea acneei. Consumul de usturoi ajuta organismul sa elimine toxinele si, astfel, sa reduca acneea. El trebuie insa consumat in stare cruda. Proprietatile lui antiseptice il recomanda si ca tratament extern.


9. Poate fi eficace impotriva durerilor de picioare, cauzate de o circulatie sangvina defectuoasa, de un nivel ridicat al colesterolului sau de tensiune arteriala mare. Cum usturoiul le rezolva pe toate, va scapa si de durerea de picioare.


10. Desi mirosul de usturoi nu este potrivit pentru o cina romantica, grecii si egiptenii il preferau pentru proprietatile lui afrodisiace.


Cei care consuma usturoi pentru proprietatile lui curative si nu vor sa le miroasa urat respiratia, trebuie sa taie sau sa zdrobeasca cateii de usturoi, sa-i puna intr-o lingura si sa-i inghita cu apa. Continutul se va duce direct in stomac, ceea ce va reduce sansele sa va miroasa urat gura. Daca nici asa nu rezolvati problema, mestecati cateva frunze de patrunjel sau busuioc pentru a mai reduce din miros.
 



Sursa: Chennaonline via Hotnews